Locul poveștilor în asistența medicală acordată vârstnicului

O întâlinire de medicina narativă, dedicată vârstnicului din perspectiva asistentului și a viitorului asistent medical, ne-a oferit o sumă de povești, asezonate cu vise și dorințe pentru mâine, cu imagini ale unor asistenți mai degrabă prezenți și implicați într-o profesie care ar trebui să aibă lauri, prin ceea ce îți permite să faci.

Îți pemite să te apleci asupra omului într-un fel care te apropie de esența lui, de ceea ce el prețuiește, asta dacă dorești să îți faci meseria cu dedicație.

Am vorbit cu ocazia acestei întâlniri despre diferențele care se fac uneori atunci când vin persoane vârstnice în spital, diferențe care se referă la discriminare, la a acorda mai puțină atenție lor și s-a ajuns la umanitate…la ceea ce ne face oameni buni, sau mai puțin buni, oameni care să fie doriți alături, sau oameni de care să fugi.

Am avut ocazia să ascultăm despre speranță, despre speranță pentru mâine când cei care astăzi învață vor fi între cei care astăzi profesează. Cei care profesează pot să facă lucruri extraordinare și dacă am căuta povești de dedicație și abnegație în meseria de asistent, nu am avea loc să scriem despre asta, dar cu toții știm că este loc de mai bine, că este nevoie de mai mult respect pentru om, fie el pacient, fie el asistent, fie medic.

Vârstnicul poate fi un pacient cu mai multe nevoi, pentru că de multe ori îl doare și sufletul, nu doar mâna sau piciorul, pentru că de multe ori caută o ureche să îl audă, iar spitalele noastre nu au specialiști care să le aline suferința sufletească, deși este știut că tonusul psihic contribuie semnificativ la atitudinea pacientului față de boală, față de tratament. Și atunci, tu, asistent medical te găsești în postura de a asculta povești cu care uneori nu știi ce să faci, pentru că nu te-a învățat nimeni să faci psihoterapie și nici nu este motivul pentru care te afli în spital. Și cu toate astea, ești om, ești un om care se lasă dus de povești uneori, care pot apăsa greu în sufletul tău, pentru că parcă ai vrea să faci mai mult, mai ales când pacientul din fața ta este un vârstnic pentru care copiii nu fac nimic, comuniutatea nu face nimic, statul nu face nimic… Faci și tu cât poți…

Medicina narativă, în forma practicată la Iași a oferit și oferă șansa de a discuta despre astfel de povești și a derulat sute de ore de povești fascinante. Proiectul Refuz să mai suport abuzul în tăcere  ne-a permis să ascultăm povești despre vârstnicii noștri, iar cuvinetele de închidere ale unuia dintre participanți, care este asistent medical în formare (Ionel Ianuș, AMG anul III, Scoala Postliceală FEG) au fost ”indiferență și diferență”, care au subliniat genial antagonismul dintre implicare și neimplicare și în același timp, dintre discriminare și egalitate de șanse.

Vârstnicul a fost văzut ca resursă de valori la care ar fi bine să revenim ca societate, iar conversația noastră ne-a dus cu gândul la vârstnicii noștri, la contribuția lor la viața noastră, la contribuția noastră la viața lor, ocazie cu care am meditat la care ar fi modelul nostru preferat de asistent medical în lucrul cu vârstnicul, iar cuvântul de ordine a fost implicare.

Am plecat cu vise pentru o lume medicală mai dedicată, pentru o lume mai…umană, ceea ce ne-a făcut să îmbrățișăm ceea ce primim frumos în această meserie, ceea ce ne înalță și ne face să vrem mai mult, să fim mai prezenți în viața pacienților noștri, mai ales atunci când ochii lor ne caută și ne vor alături de ei, pentru a-și mai ”usura amarul” vieții, știind că putem să ne reconectăm și să îi reconectăm la valorile care le-au călăuzit viața și care pentru noi pot fi căr redescoperite pe care le-am bătătorit pe ulițele copilăriei, când bunicii ne țineau de mână…

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014
Pentru informați oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Vizitați și www.fondong.fdsc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *