Povestea lui Abuz

Răsfoind un raport publicat de Asociația Americană de Psihologie (American Psychological Association, 2012, Elder Abuse and Neglect: In Search for Solution), statisticile notează în fiecare an peste 4 milioane de vârstnici care raportează experimentarea unui abuz sau a unei situații de neglijență. Această îngrijorătoare cifră se referă doar la populația din Statele Unite ale Americii, în România nefiind încă o situația clară a numărului de vârstnici care se confruntă cu o situație de abuz. Ceea ce pare și mai îngrijorătoare este însă una din concluziile acestui raport: doar unul din 14 vârstnici povestește despre un eventual abuz. Oare câți dintre vârstnicii din România raportează formele de abuz pe care le experimentează?

 Asociem perioada maturității târzii, cum îmi place mie să o numesc, cu poveștile fascinante de viață, pline de învățăminte și sensuri, emoții și entuziasmul vieții rememorate. Sunt povești însă care integrează și secvențe de viață provocatoare și contrastante, cu amintiri asociate cu durere în situații variate de abuz. Părțile acestea de poveste, cu lumină mai puțină sau chiar deloc, sunt rar asumate de către vârstnici și experiență abuzului se transformă, poate, într-un personaj din ce în ce mai bine conturat. Acest personaj  poate deveni din ce în ce mai puternic, mai acaparator, luând forme din ce în ce mai întunecate. Îl putem și numi, este palpabil. A vorbi despre el, Abuzul, este dificil și rușinos de cele mai multe ori. Nu ne mândrim cu el și îi dăm, fără a ști când și cum, o putere din ce în ce mai mare asupra unei perioade frumoase și extraordinare din viață. În prezența lui Abuz, vârstnicii se simț fără puterea de a schimba ceva. Se simț singuri. Personajele negative din povești se înving cu aliați de nădejde, cu zâne și făpturi fermecate. În poveștile vârstnicilor, dominate de Abuz, acești aliați nu se simț nici ei de cele mai multe ori destul de puternici pentru a aduce speranța și bataliii câștigate. Noi, posibili parteneri de luptă, parcă nu găsim arme de a luptă alături de vârstnici, poate considerând că a-l numi și denunță pe Abuz poate însemna o amplicare a suferinței vârstnicilor. Uneori nici nu reușim să descifrăm siluetă lui Abuz în poveștile vârstnicilor: el este ușor de confundat cu grijă. În multe povești, noi și vârstnicii, nici nu dorim să începem luptă cu Abuz, este un război lung și susținut. 

Dar cum s-ar schimbă povestea vârstnicilor care sunt ajutați să îi dea un nume lui Abuz și își adună toți aliații să lupte alături de ei? Câtă putere de decizie și demnitate ar recâștigă vârstnicii? Cât de onorantă ar fi o poveste de luptă și nu una de resemnare cu Abuz? Cum ne-am simți noi, aliați de nădejde, în a crea, alături de vârstnici, o poveste mai plină de sens și demnitate? 

 Și, mai ales, câtă putere îi vom lasă noi lui Abuz în povestea noastră de peste câteva zeci de ani? 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014
Pentru informați oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Vizitați și www.fondong.fdsc.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *