Să întrebăm vârstnicii ce înseamnă abuzul

În prezent există numeroase cercetări care studiază abuzul asupra vârstnicilor, puține dintre ele, însă, iau în calcul experiențele și percepțiile persoanelor vârstnice. Din acest motiv, unul dintre rezultatele proiectului Refuz să mai suport abuzul în tăcere este realizarea unei cercetări calitative care să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă și ce presupune experiența abuzului pentru vârstnicii care o trăiesc?. 

Revizuind literatura de specialitate, articolul Total Indifference to Our Dignity: Older People’s Understanding of Elder Abuse (Begley E, Carter Anand J, Killick C, Taylor, 2011) mi-a atras atenția prin analiza teoretică și practică a problematicii abuzului asupra vârstnicilor.


Articolul vehiculează ideea că majoritatea cercetărilor studiază percepții asupra abuzului ale profesioniștilor din domeniul sănătății publice (medici, asistenți medicali, psihologi ect), ale profesioniștilor din domeniu protecției sociale (asistenți sociali) și ale comunității, dar se știe puțin despre viziunile vârstnicilor. Iar definițiile și investigațiile asupra abuzului asupra vârstnicilor derivă din politicile și procedurile sociale pentru protecția copiilor.
În prezent, dezbaterea asupra abuzului asupra vârstnicilor pune accentul mai mult pe modalitățile de protecție contra agresivității, violenței și exploatării decît pe definirea formelor abuzului. În același, doar cadrul legislativ și serviciile de protecție sociale nu pot face față complexității problemei. Se impune adoptarea unor modele mai proactive și mai sustenabile care ar îmbina sursele informale de suport (familie, prieteni, colegi) și serviciile formale (serviciile de sănătate, serviciile de asistență socială etc) ca modalitate cheie de a împuternici persoanele vârstnice în comunitate.

Totuși, înainte de a acționa este important să se descopere ce credințele, nevoile vârstnicilor și cum se simt în legătură cu acest subiect.

Cercetarea realizată de autori pe un eșantion de 58 de vârstnici relevă că definițiile curente ale abuzului asupra vârstnicilor (orice acțiune întreprinsă de cineva dintr-o relație de încredere care conduce la vătămarea sau distresul unei persoane în vârstă”, World Health Organization, 2002), ignoră problemele sociale mai largi ca lipsa de respect sau de recunoaștere. Tipologiile standard ale abuzului au fost recunoscute de către participanți, în același timp reieșind un nou concept „abuzul asupra personalității”. Acesta se referă la atitudinile societății și modalitatea în care sunt afectate încrederea în sine a vârstnicului, autonomia și capacitatea de a acționa, determinând lipsa capacității de a spune nu, de a se apăra de acțiunilor abuzive sau de a cere ajutor.

Au fost identificate mai multe modalități pentru a sprijina persoanele vârstnice și a reduce incidența acțiunilor abuzive. Vârstnicii s-au centrat pe sprijinul din comunitate și din partea colegilor prin „a avea cu cine să vorbești” și prin „ a fi conștienți de drepturile lor”. Implicarea continuă în activitățile din comunitate, crearea unui context constant de socializare, sprijinirea accesului la facilități și oportunități de angajare au fost identificare ca modalități de a preveni abuzul. Statutul îmbunătățit, resursele și sprijinul sunt concepte cheie în prevenția abuzului. Reîmputernicirea vârstnicilor rezidă în crearea unui spațiu în care pot socializa zilnic, pot găsi suport informal și încredere, astfel căutînd mai multe intervenții formale când e necesar.

Similar acestei cercetări, ne întrebăm ce înseamnă și ce presupune experiența abuzului pentru vârstnicii care o trăiesc?

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014
Pentru informați oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Vizitați și www.fondong.fdsc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *