Asistent social în cadrul proiectului „Refuz să mai suport abuzul în tăcere”

Intrarea în acest proiect m-a ajutat să redescopăr cât de importante sunt de fapt lucrurile mărunte. Deşi nu mai lucrasem cu această categorie de beneficiari am descoperit că persoanele vârstnice reprezintă o resursă inepuizabilă de înţelepciune, dăruire, forţă, generozitate şi nu în ultimul rând eleganţă.

Experienţele abuzului prin care au trecut şi-au lăsat amprenta în viaţa lor, însă odată cu trecerea timpului ei au ştiut să păstreze învăţătura, aspectele pozitive şi azi, le împărtăşesc cu multă dragoste celor care „îşi fac timp să-i asculte”. Sensul pe care îl dau experienţei abuzului şi simplitatea cu care vorbesc nu te pot lăsa indiferent. În timp, suferinţa a căpătat pentru ei un „rost” şi a avut menirea de a-i întări şi de a-i ajuta să se descopere. Acum, după ce rănile s-au închis, unii zâmbesc şi spun că au aflat despre ei că sunt „mai puternici decât şi-au imaginat”, că „dacă crezi în Dumnezeu nimic nu te doboară” şi de asemenea, amintesc de rolul pe care l-au avut părinţii; aceştia fiind adevăratele modele – „seva” („Din sevă am forţa asta”).

De multe ori mă gândeam dacă nu cumva fiecare dintre noi, am fost la un moment dat în postura de abuzator şi răspunsul a fost pozitiv. Stilul de viaţă agitat şi viteza cu care facem lucrurile ne determină să uităm de cele mai multe ori de bunici, de părinţi şi chiar şi de vecinii care au avut poate măcar o dată grijă de noi. Sunt o optimistă incurabilă şi cred cu tărie că schimbarea trebuie să înceapă din interiorul nostru; pentru că dacă noi ne schimbăm oferind un comportament ce implică atenţie pentru cei din jur, atunci cu siguranţă, măcar un prieten din cei care ne înconjoară va adopta un comportament pozitiv.

Înţelepciunea persoanelor vârstnice nu poate fi cumpărată cu bani şi nici suplinită cu alte lucruri şi tocmai de aceea cred că este necesar să ne facem timp să îi ascultăm şi să învăţăm ceva. Din păcate, realizăm asta uneori mult prea târziu, după ce ei nu mai sunt printre noi, şi aş îndrăzni să reamintesc o vorbă din popor „dă-i Doamne omului mintea cea de pe urmă”. Niciodată nu e prea târziu să recunoaştem că am greşit, să ne reîntoarcem în braţele persoanelor care ne-au oferit alinare atunci când eram mici şi nu numai şi să-i îmbrățișăm. De cele mai multe ori nu au nevoie de lucruri materiale, ci doar de lucruri simple care nu costă nimic: cum ar fi o îmbrăţişare, un gând bun şi un sincer „mulţumesc”.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014
Pentru informați oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Vizitați și www.fondong.fdsc.ro