Reflecții personale

Proiectul Refuz să mai accept abuzul în tăcere mi-a oferit șansa de auzi povești de viață, povesti care arată cu câtă forță oamenii și-au câștigat agoniseala în viață…fie ca vorbim de agoniseli materiale, fie că vorbim, dacă pot să mă exprim în felul acesta, de agoniseli ”pentru suflet”, povești care m-au facut sa ma intreb unde fuge oare toata puterea oamenilor la vârsta bătranetii?? Sau poate că în loc de agoniseli, le-am putea spune ”comori de suflet” reprezentate de oameni, de întâmplări…pe care uneori nici nu conștientizăm că le avem în ”tolba” vieții.

Și asta mă face să mă gândesc la o bătrânețe uricioasă care îți fură tot ceea ce puteai tu oferi vieții…spun asta pentru că reiese, cel puțin la nivel subiectiv, că tema pe care am tot auzit-o până acum, poate doar cu câteva excepții, a fost aceea a unei hotărâri și a unei puteri fantastice în tinerețe…ai impresia ca stai de vorbă cu oameni care au dărâmat lumea și ei nu știu că mai pot înca face asta, cel puțin prin poveștile pe care ni le pot dărui…pentru că, am impresia că lasă să se scurga ceva pe lânga ei, îngropați în povestea lui ”nu mai pot”…și parcă pare sa le fie viața…puțin câte puțin, deși au fost buni mânuitori ai frâului pentru ea pana…oare pâna când? Oare când au scăpat oamenii ăștia frâiele vieții din mâinile lor si cui le-au lăsat?

Da, dragii mei…nu am luat-o razna prinsă fiind de mrejele poveștilor ascultate, însa m-am tot gândit, scriind rapoartele de după fiecare întâlnire…ca ori insist eu prea mult pe resurse…ori ceva se întamplă, de pare atât de evident că oameni care ieri dărâmau munții, astăzi se simt dărâmați.

Dar…am sentimentul că discuția asta de o ora…le redă un pic din puterea aia…măcar atunci, când vorbesc… Nu le pot uita figura…îi vezi cum cresc în ochii lor, povestind, ca o floare revigorată după ploaie…Și mă întreb, cum oare am putea sa facem această putere să fie mai prezentă în viața lor??

Oare dacă le arătăm cât de mult valorizăm povețele lor, dacă îi lăsăm să știe că sunt parte din viața noastră, dacă reușim să vedem bătrânețea ca pe o etapă firească a vieții, în care să ne bucurăm de ceea ce am primit și am oferit de-a lungul anilor, poate că am reuși să îmbrățisăm bătrânețea ca pe un cadou pe care viața ni-l oferă cu fiecare zi…

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014
Pentru informați oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați: www.eeagrants.org
Vizitați și www.fondong.fdsc.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *